" Vai ce frumos!" Caci i se oferea in fata imensa farfurie cu apa albastra, avand in centru Farul ingalbenit de vreme, distant, auster; iar in dreapta ca puteai cuprinde cu ochiul, estopandu-se si pierdandu'se in ondulari molcome, se insirau dunele verzi, acoperite de ierburi nebune si miscatoare, ce mereu pareau s-o ia la fuga catre un tinut lunar, nelocuit de muritori.
Veneau in acel loc, seara de seara, atrasi parca de o necesitate. S-ar fi spus ca apa dezradacia si facea sa pluteasca gandurile, care altmiteri, pe uscat, devenisera strangulante, ba, imprima chiar si trupurilor un fel de destindere fizica. Intai pulsatia culorii inunda golful albastru si inima se dilata odata cu ea, iar trupul plutea, pentru ca o clipa mai traziu sa fie stavilit si inghetat in inturecimea usturatoare a valurilor rascolite. Apoi, de dupa stanca mare si neagra, aproape in fiecare seara tasnea o tramba uriasa de apa alburie; si in timp ce-o asteptai, urmareai, pepalida semiluna a golfului, val dupa val pulverizand, iar si iar, o ceata sfidatoare.
