miercuri, 21 aprilie 2010

jocul timpului



de Amelia Mociulschi


Timpul se lungeşte ca urma lipicioasă lăsată de un melc în mişcare. Devine un fir sticlos şi uscat ce se târăşte după tine; melcul eşti tu pentru el. Acasă e prea multă linişte, praf şi dezordine. Priveşti cum se adună pereţii în jurul tău, tot mai aproape, te înghesuie până când simţi cum te sufoci.
Vezi pe fereastra închisă, doar localizarea spaţială a timpului. În mintea ta el are un loc special pentru acum, care e la tine-n apartament. Are un loc pentru mâine, şi câte unul pentru fiecare anotimp. Locurile sunt fixe. Doar tu mergi către ele, chiar dacă nu vei pleca fizic nicăieri. Toamna este acolo, undeva departe. Trebuie să treci prin primăvară şi vară mai întâi. Dar iarna asta are zile şi nopţi lungi, ca la pol. Iarna asta s-a mutat aici, la tine-n casă şi nu mai vrea să vină primăvara. Vrei să aştepţi ceva la care să te poţi gândi, pentru că timpul are un sens, sperând.

Sună telefonul. El te cheamă. Vrea să vă vedeţi în seara asta. Inima ta sare. Timpul începe să se grăbească şi dintr-o dată ai întârziat. Timpul a devenit acum pentru tine o sanie care a luat-o singură la vale.
Metroul pleacă până să cobori tu scările, până va veni altul vor trece alte minute.
Timpul fuge bezmetic împiedicându-se de tramvaie şi stopuri şi te întorci la staţia de autobus. În fine, reuşeşti să te urci şi să te agăţi cumva de o bară.
Ai ajuns. Te grăbeşti să cobori. Eşti împinsă şi împingi la rândul tău.
Prea târziu. Nu mai este pe trotuar decât panoul cu reclame publicitare. Haine zgribulite, în miscare, îl taie în fragmente neutre, absente, în afara oricărui sens. Ai rămas pe loc privind în gol si în capul tău strigi: Nu mai este nimeni aici?
Timpul a îngheţat în fulgii de zăpadă. Inima ta a îngheţat, deasemeni, şi te târăşti mental, iar ca un melc.
- De ce naiba ai întârziat? Am îngheţat aşteptându-te! Îi auzi vocea în spatele tău.
Te întorci. Zâmbeşte şi vrea să-şi aprindă o ţigară. Un gest obişnuit.
- Iar te-ai apucat de fumat? Mi-ai promis că te laşi! - răspunzi banal.
- Dar tu nu mi-ai promis că nu mai întârzii? Ultima oară pentru ce ne-am certat? Tu şi timpul nu sunteţi în acord niciodată. – spuse El, luându-te în braţe şi sărutându-te.
E adevărat. Pentru tine timpul zboară acum ca nişte bulgări de zăpadă şi se topeşte tot atât de repede cum se topesc şi ei în palma ta. A venit primăvara pe crengile copacilor, sunt albe, chiar dacă florile sunt geometrice şi reci. Şi cât de mult ai vrea să se facă stop cadru. Dar timpul trece mai departe.

2 comentarii:

  1. Amelia Mociulschi2 iulie 2010, 19:19

    Am căutat întâmplător ceva pe net şi am văzut un text de-al meu postat aici. Înseamnă că te-a interesat şi m-a bucurat. Ai un blog frumos şi multă sensibilitate. Mi-au plăcut fotografiile, textele şi estetica blogului în general.
    Succes!

    Amelia Mociulschi

    RăspundețiȘtergere
  2. da si eu am cautat intamplator pe net si am gasit textul..care chiar mi-a placut mult.. multzumesc... succes si dumneavoastra

    RăspundețiȘtergere

Ti-a placut ? Lasa un comentariu