Durerea se opreste, apar oameni noi, insa rana nu se mai inchide niciodata. Cum ar putea? Moartea nu sterge insusirile unice ale cuiva care a contat suficient de tare ca sa-l plangi. Aceasta gaura din inima mea are forma ta, si nimeni altcineva n-o va putea umple vreodata. Si de ce as vrea s-o faca?
In ultimul timp m-am gandit foarte mult la moarte, la finalitatea ei, la cearta pe care n-am terminat-o. Cand una din cele doua persoane implicate nu a apucat sa termine ce avea de spus, de ce-a plecat cealalta? Si, mai ales, fara avertisment? Nici macar moartea dupa o boala indelungata nu-ti ofera vreun avertisment. Momentul pentru care te-ai pregatit atat de minutios te-a luat complet prin surprindere. Soldatii au navalit pe fereastra, au luat trupul, si acum acest trup a disparut. Acum un an pe vremea asta, cu o si inainte de miercurea trecuta, erai aici, iar acum nu mai esti. De ce? Moartea ne reduce la logica bulversata a unui copil mic. De ce ieri si nu azi? Si.. unde esti?
Creaturile fragile ale unei mici planete albastre inconjurate de ani lumina de spatiul tacut. Oare cei morti isi gasesc linistea dincolo de zarva acestei lumi?Cum ne putem gasi linistea noi, a caror dragoste, oricat de mare, nu ni-i poate intoarce pe cei dragi, nici macare pentru o singura zi? Ridic capul spre usa si ma gandesc ca poate ai sa fii in prag. Stiu ca glasul ce se aude pe hol este al tau, insa, cand ies in fuga, holul este gol. Nu pot face absolut nimic, nu pot schimba nimic.Tu ai avut ultimul cuvant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-a placut ? Lasa un comentariu