luni, 28 martie 2011

Universul nevazut... Un port la rasarit - Radu Tudoran


"-De ce? Nu ai stat singur într-o odaie? n-ai văzut la câte poţi să te gândeşti, ce lume ai în cap? Ce tovarăş mai bun şi mai inteligent poţi avea, decât pe ţine însuţi? Şi aici, orizontul rămâne întotdeauna neschimbat, circular.Nimic nu se schimbă, minute, ceasuri, zile întregi. Dar marea e mereu altfel în fiecare clipă. Nu te-ai gândit că are o viaţă a ei, vizibilă şi pentru noi? N-ai stat niciodată nemişcată, pe ţărm, să o priveşti? Nu ai simţit atunci, în murmurul ei neîntrerupt, un puls, că un puls omenesc, o respiraţie, că a unui om bătrân şi obosit?..Dar vântul? Nu ţi l-ai închipuit că un nor care se rostogoleşte pe cer? Ia uite-te în zare, ridica-te, vezi o dungă neagră spre orizont?
-Da, cred că e din cauza luminii.
-Nu, e din cauza vântului. Când vine, marea îşi schimbă culoarea. Aici are să ajungă abea peste o oră; atunci ai să-l simţi, pe obraz, şi-n păr; acum îl vezi cu ochii. Dar ce poţi să ştii despre el, până nu v-aţi luptat unul cu altul? Sau dacă n-ai auzit niciodată velele tresărind la venirea lui? Cum să-ţi înfioare sufletul când nu ştii cum împinge cu umărul la catarg?.. Dar pescăruşii? Ai auzit vreodată ţipătul lor îndepărtat, răspândindu-se trist peste valuri, amestecându-se cu scârţăitul scripeţilor, cu murmurul apei în bordaj, cu fâlfâitul velelor, că al unor aripi? Pe ce partitură, şi cine ar putea să noteze o simfonie atât de inedită?"

Un comentariu:

Ti-a placut ? Lasa un comentariu