miercuri, 16 decembrie 2009

Top 10 Filme Horror din 2009

Anul 2009 a fost un an relativ bun pentru productiile cinematografice horror. S-a observat o usoara intoarce la clasicismul acestui gen, sau o tendinta de a aborda critic si creativ cliseele tematice si stilistice ale succeselor din anii trecuti. Poate ca e un semn al unei lipse de perspective, sau pur si simplu un omagiu adus unor filme devenite clasice. Pe de alta parte, horror-ul de tip cinema-verite deschis de The Blair Witch Project inca nu si-a epuizat toate resursele, iar publicul inca mai rezoneaza la astfel de filme care incearca sa reduca la zero distanta impusa de “vectorul tehnologic”. Se renunta la iluzia perfecta a realitati, sau la creatia “stilizata” de universuri “paralele, pentru a se scoate in evidenta realitatea “documentarista”, cruda si necosmetizata.
S-a observat si o oarecare revitalizare a productiei de filme horror cu accente parodice. Poate e un simplu efect de recul, publicul prea e satul de “seriozitatea” atator filme de gen, si vrea o abordare nu in mod neaparat mai “light”, ci mai auto-ironica.

10. Saw VI, in regia lui Kevin Greutert. Desi nu sunt deloc incantat de aceasta franciza horror-moralista, am selectat filmul pentru acest top pentru simplul motiv ca, fata de cele anterioare, denota o oarecare perfectionare per ansamblu, si o revenire la relativa eficienta a primului capitol din serie…

9. The House of the Devil, in regia lui Ti West , pare sa fie un film realiazat pe filonul estetic si narativ deschis de productia de gen din anii ‘80. O tanara accepta postul de bona, ajunge intr-o casa izolata si usor sinistra, si realizeaza cu groaza ca familia care-a dat anuntul ascunde un secret teribil…(mai multe nu va spun)…

8. Orphan, in regia lui Jaume Collet-Serra. Desi nu e un film care sa zguduie genul din temelii si sa stabileasca noi standarde de excelenta filmica, are totusi o seama de calitati care-l fac foarte bun. Suspansul este administrat cu rabdare si buna intuitie, povestea se deruleaza corect, iar interpretarea lui Isabell Fuhrman este mai mult decat convingatoare…

7. The Collector , in regia lui Marcus Dunstan, este un film pe care nu trebuie sa-l ratati pentru simplul motiv ca, cel putin la nivel de executie si de suspans, este aproape desavarsit. Ce poate fi mai “spectaculos” decat un hot – abil si experimentat – care se trezeste intr-o casa impanzita de o droaie de capcane mortale, instalate de un criminal de calibrul lui Michael Myers (sau Jason Vohees) – diferenta fiind ca, in spatele inumanitatii sale fundamentale lucreaza o inteligenta diabolica…

6. The Loved Ones, in regia lui Sean Byrne, nu este un film pentru cei slabi de inima. Totul este explicit si brutal, iar modul in care se pune in scena masacrul final este perfect; constrastul dintre culorile vii, muzica vesela, atmosfera adolescentin tensionata, si scenele de o violenta maxima este, fie ca ne plac sau nu astfel de scene, realizat cu maxima eficienta (deageaba sunt laudativ, filmul merita vazut)…

5. Drag Me to Hell, in regia lui Sam Raimi, reprezinta revenirea-omagiu a cineastului la propriile sale filme de tinerete, la Evil Dead si la Army of Darkness. Departe de a fi un horror standard, Drag Me to Hell combina, poate nu cu aceeasi abilitate, comicul de situatie, comicul buf, si cliseele tuturor filmelor de gen, iar rezultatul este un conglomerat tematic si stilistic foarte bun. Nici comedie, nici parodie, insa si comic, si parodic, plus elementele de film horror…

4. Antichrist, in regia controversatului si extrem-nonconformistului Lars von Trier , a generat reactii violente si viscerale. Unii au fost complet dezgustati si oripilati, alti au trecut peste socul initial si i-au perceput valoarea. Mi se va reprosa ca acest film nu este un horror per se. Intr-adevar, Antichrist este mai mult decat un horror (sau o drama, sau un thriller), sau este cu totul altceva. Insa cei care l-au vazut vor fi de acord cu mine: filmul lui Trier isi merita locul in acest top al filmelor horror…

3. Pandorum, in regia lui Christian Alvart, functioneaza excelent pe doua planuri: este in aceeasi masura un SF si un horror de buna calitate. Claustrofobic si tensionat, cu referinte mai mult sau mai putin subtile la franciza Alien sau la Event Horizon, filmul lui Alvart, departe de a fi un SF pur-intelectual, genereaza reactii emotionale puternice, fara insa a renunta la componenta narativa, sau ideatica…

2. Thirst, in regia lui Chan-wook Park. Asa cum ne-a obisnuit, acest cineast original si extrem de creativ preia mitul cultural al vampirului si il reinventeaza in functie de propriile sale obsesii si afinitati artistice. Sa nu va faceti iluzii, acest film nu este unul de gen, nu face uz si abuz plat de rasuflatele clisee vampirice. Filmul lui Park este mai mult decat un simplu film cu vampiri. Thirst trebuie vazut si savurat…

1. Paranormal Activity, in regia lui Oren Peli. Ca sa nu dezvalui prea multe despre acest film, ma voi rezuma la a spune doar ca MERITA vazut. E adevarat ca nu e la fel de bun ca The Blair Witch Project, dar nici departe nu e de o astfel de performanta…

Merita mentionat I Sell the Dead, o comedie “turbata” cu un hot de morminte caruia-i pun probleme tocmai mortii, care-ar fi trebuit sa zaca inert, nu sa sara la beregata. Si nici Dead Snow nu este de lepadat: se pare ca nazistii nu-si vor pierde niciodata farmecul “blestemat”…




sursa: http://www.cinemarx.ro/stiri-cinema/top-10-filme-horror-din-2009/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-a placut ? Lasa un comentariu